Weber: „Nu-mi doresc funcţia de preşedinte al PSD Gorj”

Deputatul Mihai Weber nu se teme că organizaţia PSD Gorj ar putea fi scindată în toamnă, când Victor Ponta a anunţat înfiinţarea unui nou partid. Weber spune că, deocamdată, echipa de la Gorj este una bine sudată şi că nu s-a decis „cu exactitate” dacă vor fi sau nu alegeri la PSD Gorj, în toamnă.

 Reporter: Cum veţi ţine piept noului partid înfiinţat de Victor Ponta? Vă temeţi că va rupe din PSD?

Mihai Weber: Aşteptăm să vedem care sunt paşii pe care îi va face Victor Ponta. Nu mă aştept să fie plecări masive din PSD, pentru că de-a lungul timpului am demonstrat că suntem o echipă, PSD este un partid mare, cu caractere puternice, tot timpul am trecut peste probleme. Din Gorj nu se va rupe niciun fragment din PSD, asta se doreşte, într-adevăr, să se scindeze organizaţia, dar aici la Gorj nu se va întâmpla acest lucru.

 Rep. : Cine doreşte răul organizaţiei PSD Gorj?

M.W.: Obiectivul oricărei formaţiuni noi constituite este să-şi creeze puncte în diverse organizaţii, rupând din alte formaţiuni. Eu intenţionez să convocăm în următoarea perioadă cel puţin un comitet executiv şi un birou politic pentru că a trecut şi perioada de vacanţă şi avem multe de discutat. Sunt mai multe puncte, trebuie să strângem rândurile să ascultăm primarii şi preşedinţii de organizaţii.

 Rep.: Vă pregătiţi de alegerile interne?

M.W.: Nu mă pregătesc, deocamdată nu se pune problema de alegeri. Deocamdată eu sunt preşedintele executiv al formaţiunii, cred că sunt în cel mai înalt for de conducere şi nu mă gândesc la mai mult.

 Rep.: Nu vă doriţi funcţia de preşedinte al PSD Gorj?

M.W.: Nu îmi doresc funcţia de preşedinte al organizaţiei atâta timp cât există o echipă şi această echipă funcţionează. Dacă se schimbă termenii sau datele problemei, discutăm atunci, dar deocamdată nu s-a pus problema de alegeri.

 Rep.: Domnul Florin Cârciumaru a anunţat deja că nu mai candidează...

M.W.: Dacă domnul Florin Cârciumaru a anunţat acest lucru, atunci vom discuta când vor fi alegeri şi, dacă se va impune, sigur vom discuta de o echipă.

Vizualizări: 518

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: