Musical la Balul Teatrului ”Elvira Godeanu”
Actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu se pregătesc de petrecere. Duminică, 16 decembrie, va avea loc Balul Teatrului, considerat în trecut cel mai aşteptat eveniment monden al anului. Spectacolul din acest an este închinat fostului regizor Achille Roselletti.
Balul Teatrului se află anul acesta la cea de-a VIII-a ediție. Manifestările vor începe la ora 19:00. Cu această ocazie va avea loc premiera musical-ului ”Eu și iubita mea”, spectacol în regia lui Marian Negrescu, in memoriam Achille Roselletti. Regizorul italian s-a stins din viață în luna septembrie 2017. Roselletti fost un colaborator apropiat al Teatrului Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Ultima piesă regizată de el la teatrul gorjean a fost comedia „Separaţi în casă”.
Prețul unui bilet de acces la evenimentul de duminică este de 30 lei. Balul Teatrului poate fi vizionat și de posesorii abonamentului ”Aristița Romanescu”. ”Programul ”Balul Teatrului” a fost demarat în anul 2010 și a fost programat de fiecare dată pentru închiderea de an, înaintea sărbătorilor de iarnă. Ulterior acestui eveniment, spectacolul rezultat va face parte din stagiunea permanentă a teatrului sau prezentat cu ocazia altui eveniment”, a declarat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Ion Alexandrescu, Valeriu Bâzu, Cosmin Brehuță, Dan Calotă, Andreea Chirițescu, Mădălina Ciobănuc, Pompiliu Ciochia, Bogdan Constantin, Teodora Deaconescu, Cornelia Diaconu, Cristine Dobran, George Drăghescu, Vlad Fiu, Sprin Giurca, Rodica Gugu Negrescu, Ionuț Stoica, și alții.