Vrea să mute primăria la Casa de Cultură
De aproape trei milioane de euro au nevoie autoritățile din Rovinari să reabiliteze Casa de Cultură din oraș. Primarul Robert Filip a făcut apel la conducerea județului și la parlamentarii gorjeni să-i susțină proiectul de modernizare a clădirii, mai ales că orașul nu duce lipsă de activități culturale. Mai mult decât atât, după ce va fi reabilitată, Casa de Cultură ar putea găzdui primăria și restul instituțiilor din oraș.
Ca să schimbe fața clădirii, Primăria Rovinari are nevoie de circa trei milioane de euro, bani pe care încearcă să-i obțină de la Compania Națională de Investiții. Primarul Robert Filip a explicat că se desfășoară multe activități culturale în oraș, mai bine de 100 de copii fiind angrenați în acestea.
„Avem un protocol de colaborare cu cei de la Asociația Caselor de Cultură și ne-au predat-o pe o perioadă de 20 de ani. Vor scoate un extras de carte funciară și apoi vom depune proiectul la Compania Națională de Investiții, să putem să o reabilităm. Bugetul nostru nu ne permite să cheltuim 2-3 milioane de euro pentru reabilitarea acestei Case de Cultură. În momentul de față, Primăria Rovinari cred că are cele mai multe activități în ceea ce privește cântecul și dansul. Avem un ansamblu cu 100 de copii la cântec și dans, învață să cânte la instrumente, au fost luate echipamente, articole vestimentare. Merg la concursuri în țară, îi și premiem dacă obțin rezultate bune. Ne ocupăm de transport și diurnă pentru acești copii, iar, pe viitor, ne-am bucura să reabilităm Casa de Cultură pentru a pune aceste secții pe camere ca să îi creștem pe acești copii și să-i ducem la competiții, să-i susținem”, a spus Robert Filip, pentru Gorj News.
În plus, edilul are în plan să mute și serviciile din primărie la Casa de Cultură: „Proiectul nostru, pe viitor, este și de a muta Primăria și toate serviciile deconcetrate în această locație pentru ca omului să-i fie mai ușor să rezolve problemele de zi cu zi”.