Vouchere cadou pentru doamnele și domnișoarele dintr-o comună din Gorj

Toate doamnele și domnișoarele dintr-o comună din Gorj vor primi vouchere cadou din partea autorităților locale. Se întâmplă în comuna Bâlteni, unde de anul trecut s-a luat decizia ca florile și mărțișoarele să fie înlocuite cu câte un voucher in valoare de 70 de lei cu care reprezentantele sexului frumos își pot cumpăra ce vor.
Nu mai puțin de 2.800 de astfel de atenții vor fi oferite de autorități și dacă va fi nevoie se va suplimenta numărul acestora.
"În ședința de Consiliu Local am avut acest proiect pe ordinea de zi care s-a aprobat, deși consilierii AUR și PNL au votat împotrivă. De anul trecut noi am luat decizia să oferim aceste vouchere cadou pentru că florile se ofilesc, la sat e nu toată lumea poartă mărțișor și cu banii își pot lua ce vor. Fiecare voucher are o valoare de 70 de lei și am comandat 2.800. Anul trecut am luat 3.300, dar avem persoane plecate în străinătate și a trebuit să le returnăm. Anul aceasta am luat mai puține, dar dacă va fi nevoie o să le suplimentăm", a declarat Marius Popescu, primarul din comuna Bâlteni.
Vizualizări: 1,458
Distribuie Trimite pe WhatsApp