Vorbește de închiderea depozitului de gunoi, fără să aibă soluții

Autoritățile din Gorj tot vorbesc de închiderea depozitului ecologic de la Târgu Jiu, fără să aibă o altă soluție pentru deșeurile menajere din județ. Potrivit reglementărilor, într-un județ poate funcționa un singur depozit ecologic, dar cel de la Târgu Jiu are unele probleme, în sensul că locuitorii din apropiere au de tolerat mirosul neplăcut.

Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, a vorbit de mai multe ori în cele câteva zile de mandat de o posibilă închidere a depozitului, recunoscând în paralel că nu are soluții alternative. ”Partea proastă este că, dacă groapa noastră de va închide, nu avem unde să-l ducem”, a declarat prefectul.

Gorjul s-ar putea trezi în primăvară - vară îngropat în gunoaie, pentru că autoritățile vor să rezolve o problemă mare, producând una uriașă. Toate județele din jur au comunicat că nu sunt dispuse să preia gunoaiele de la Gorj, astfel că singura soluție este ca Polaris să remedieze problemele existente. De altfel, problemele de mediu cauzate de depozitele de gunoi de la Craiova sau Deva sunt mult mai grave, acestea fiind și în atenția Comisiei Europene.

Prefectul spune că firma care administrează groapa de gunoi și-a asumat un termen de 11 săptămâni pentru rezolvarea problemei: “Pentru îndepărtarea mirosurilor este stabilit un calendar de lucrări. Este necesară o autorizație de construire, mai ales că vor veni tot felul de țevi băgate într-un mod destul de tehnic și se va monta un arzător. Primăria a spus că în această săptămână se va rezolva cu această autorizație. Termenul este de 11 săptămâni, este perioada propusă de dânșii”.

În fiecare zi de vineri, reprezentanți ai Prefecturii vor avea acces să verifice lucrările. (R.S.)

Vizualizări: 1,699

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: