Vizita primarului în Malta lasă municipiul Târgu Jiu fără bust

Sculptorul gorjean Paul Popescu lucrează la realizarea unui bust al marelui poet Mihai Eminescu, la solicitarea primarului din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. Administraţia locală intenţiona să-l inaugureze în data de 15 ianuarie 2016, numai că cei din primărie nu se grăbesc să semneze contractul cu artistul, astfel încât să poată continua lucrarea. Paul Popescu spune că în condiţiile în care bustul, care acum este realizat din gips, nu va fi trimis până la sfârşitul acestei săptămâni la Arad, pentru a fi turnat în bronz, nu va mai fi gata la timp pentru inaugurare. Cei din primărie spun că nu pot continua demersurile până nu se întoarce primarul Cârciumaru, care în prezent se află în Malta.

Bustul are o înălţime de circa 1.30 metri şi-l întruchipează pe Mihai Eminescu cu o carte în mână. Paul Popescu spune că primarul Florin Cârciumaru i-a cerut să realizeze această lucrare la începutul acestui an, asta după ce a aflat că acesta lucra deja la un bust al lui Eminescu pentru Arhiepiscopia Râmnicului. Autorităţile intenţionau să inaugureze acest bust în data de 15 ianuarie, atunci când s-a născut marele poet al românilor. Numai că, spune Popescu, mai-marii din primăriei nu au mai continuat demersurile pentru finalizarea bustului, adică să semneze contractul astfel încât lucrarea să fie trimisă la turnătoria din Arad, cu care acesta lucrează. "În luna ianuarie am primit vizita primarului care mi-a solicitat să trec la priorităţi municipiul Târgu Jiu. M-am apucat, l-am realizat. Nu este un simplu bust, este compoziţional, are 1.30 înălţime, cu mâini, cu carte, cu pană, cu mantie. Între timp, a intervenit obişnuita tărăgănare. Trebuie să încheiem un contract, să stabilim nişte termeni, nişte condiţii de ambele părţi. Cu două săptămâni în urmă, domnul primar a trecut pe aici şi mi-a spus că trebuie făcut tot posibilul să-l turnăm, văzându-l în stadiul în care este. Nu înţeleg inerţia aceasta, de ce nu continuă demersurile. Lucrarea este aproape finalizată. Turnătorul mi-a spus că, dacă până la sfârşitul săptămânii acesteia nu îl primelte, el nu mai garantează că până în 10-12 ianuarie voi avea bustul turnat. Mai sunt şi alte soluţii, mai sunt şi alte turnătorii, dar am oarecare reţinere pentru că experienţa şi calitatea la care toarnă această turnătorie de la Arad este net superioară altora din ţară.

Costurile de realizare a acestui bust se ridică la circa 20.000 de euro, spune artistul care a precizat că numai turnarea în bronz costă circa 10.000 de euro.   

Lucrarea ar urma să fie amplasată în părculeţul dintre CEC Bank şi Centrul de Calcul din Târgu Jiu.

paul_popescu_busturi

Ce spun autorităţile

Primarul municipiului Târgu Jiu se află în prezent în Malta, într-o vizită de studiu, invitat fiind de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, cu ocazia implementării unui proiect. Viceprimarul Adrian Tudor spune că nu ştie despre discuţiile dintre primar şi Paul Popescu şi că lucrurile vor fi lămurite la întoarcerea primarului din Malta. "Nu comentez nimic până nu vine domnul primar, sau până când avem o discuţie clară. Nu ştiu de subiect", a precizat viceprimarul Adrian Tudor.

Paul Popescu a realizat bustul pentru Arhiepiscopia Râmnicului pe care l-a trimis luni la turnat în bronz. Bustul este mai mic decât cel realizat pentru municipiul Târgu Jiu. Şi acest beneficiar vrea să-l inaugureze în data de 15 ianuarie 2016.

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: