Vindea la colțul străzii cafea furată din magazin

Un bărbat de 48 de ani din Motru a fost condamnat zilele trecute pentru furt. Fiind recidivist, pedeapsa este una cu executare.

Fapta a avut loc în septembrie 2019, când polițiștii l-au văzut pe individ în piața din Motru, oferind cafea, spre vânzare, trecătorilor.

Bărbatul a recunoscut că a furat cele nouă pachete de cafea marca Iacobs, de câte 250 g fiecare, dar și cinci pachete de cafea marca Lavazza, tot de câte 250 g fiecare, dintr-un magazin din Motru

“În jurul orelor 18,41, inculpatul a ascuns plasa conținând cele 14 pachete de cafea, în colțul inferior al raftului de unde le luase, după care s-a deplasat prin magazin, pentru a se asigura că nu a fost observat de angajații acestuia. La orele 18,58, inculpatul a revenit în zona unde ascunsese plasa, s-a asigurat că nu a fost văzut, a luat-o și a plecat spre interiorul magazinului, ieșind din acesta, la orele 18,59, pe culoarul de acces, evitând casele de marcat”, se arată în documentul de la instanță.

După circa 30 de minute, a ajuns în Piața Centrală Motru și a încercat să valorifice bunurile sustrase, oferindu-le spre vânzare, moment în care a fost identificat de organele de poliție, cărora le-a declarat care este adevărata proveniență a acestora.

Bărbatul este recidivist și urmează să execute pedeapsa de 2 ani , 7 luni și 10 zile închisoare. Sentința Judecătoriei Motru din 28 octombrie nu este definitivă.

Vizualizări: 1,894

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: