Vîlceanu (PNL): Nu punem sindicalişti pe liste!
Constantin Drăgoescu, liderul PNL Fărcăşeşti, fost pesedist, este acuzat de sindicaliştii din CE Oltenia că racolează membri ai Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) pentru Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO). Acuzaţiile sunt argumentate şi prin relaţia de prietenie pe care Drăgoescu o are cu Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, cu care a făcut campanie în 2012 pentru PSD, dar şi cu Ovidiu Priporeanu, lider SMEO la Cariera Roşia.
PNL Gorj a fost acuzat că a pus preşedinte la Fărcăşeşti un fost membru PSD, argumentul fiind că vechiul preşedinte Adrian Bălu era prea aproape de primarul Dănuţ Bălu, fost pedelist trecut la PSD. Vîlceanu susţine că Drăgoescu a fost membru al PDL până în 2011 şi a fost dat afară de actualul primar Dănuţ Bălu, pe atunci lider al organizaţiei. Despre noul preşedinte al PNL Fărcăşeşti se zvoneşte că a facilitat diverse angajări la CEO, după campania din 2012, şi că i-a făcut lideri la SMEO pe Priporeanu şi Blându de la PSD.
Drăgoescu, un apropiat al lui Ciurel
Însă asupra lui Drăgoescu planează o nouă acuzaţie. Surse sindicale susţin că acesta încearcă să convingă lideri de la FNME să treacă la SMEO, sindicatul înfiinţat cu sprijinul conducerii CE Oltenia. „Eu nu cred aşa ceva. Acestea sunt intoxicări ieftine, venite din partea unora care au fost la conducerea organizaţiei şi care nu vor, prin prisma relaţiei de rudenie cu domnul primar (n.r- Dănuţ Bălu), ca PNL să câştige Primăria Fărcăşeşti. Există o clică de persoane care voiau să iasă consilieri, dar PNL să piardă“, susţine Dan Vîlceanu. Copreşedintele PNL Gorj a mai spus că pe lista de consilieri nu vor fi lideri sindicali, aşa cum îşi doresc unii din FNME. „Sindicatele trebuie să fie independente şi să fie ferite de presiuni politice, cum şi partidele trebuie să fie ferite de presiuni sindicale. Eu vreau să câştig alegerile la Fărcăşeşti, şi cu Drăgoescu le câştig. E modul PSD de a acţiona, să-şi ia lideri sindicali să-i pună pe listă. Noi nu facem din astea“, a mai declarat Vîlceanu. El a comentat şi relaţia dintre Drăgoescu şi Ovidiu Priporeanu, membru PSD şi lider SMEO: „În ceea ce priveşte relaţia interumană dintre Priporeanu şi Constantin Drăgoescu, am discutat cu Drăgoescu, mi-a recunoscut că sunt prieteni. Eu le-am spus şi le mai spun o dată că domnul Priporeanu nu va fi niciodată membru PNL, pentru că noi nu dorim să amestecăm lucrurile iar“.
Nu atât de sigur este Drăgoescu. El a nu a exclus o trecere a lui Priporeanu la PNL. Totodată, liberalul spune că nu mai are nicio treabă cu Laurenţiu Ciurel, alături de care a făcut campanie la Fărcăşeşti în 2012. „Eu nu am nicio treabă cu domnul Ciurel. Vă daţi seama că nu sunt director să angajez eu. Astea sunt vrăjeli, minciuni. Nu pot eu să promovez oameni la CEO. Sunt informaţii eronate. Aia a fost în 2012, acum suntem în 2015. Eu nu lucrez la CEO, lucrez la Ocolul Silvic Peşteana. Nu am treabă cu SMEO. Sunt prieten cu domnul Priporeanu. Atât. Eu am trecut la PNL, nu mai am treabă cu PSD“, a declarat Drăgoescu.
REACŢIE
„PNL a promovat pe cel care a avut o legătură directă cu cel care a care a distrus această companie. Nu este treaba noastră, este treaba partidelor, dar cred că vor fi taxaţi la alegeri“, a spus Dan Pîrvulescu, lider sindical.