Victimele macadamului de la Scoarţa şi-au dat întâlnire

Şoferii care s-au ales cu pagube materiale după ce au tranzitat drumul naţional ce face legătura între Târgu Jiu şi Vâlcea au stabilit să se întâlnească joi pentru a vedea cum pot să obţină despăgubiri. Întâlnirea va avea loc pe Platoul Debarcader, cel mai probabil la ora 12.00. La întâlnire va fi prezent şi un avocat, anunţă organizatorul evenimentului pe Facebook. „Şoferii păgubiţi pe drumul DN 67, Drăgoieni-Scoarța, sunt invitaţi pe platoul Debarcader joi, 10 august, pentru a ne organiza în vederea recuperării pagubelor. La întâlnire o să fie prezent şi un avocat”, este anunţul postat pe Facebook. Tot pe Facebook a fost creat şi un grup al cărui membri sunt victime ale macadamului, „Victimele macadamului de pe DN67 Drăgoieni-Scoarţa”. Din grup fac parte peste 300 de gorjeni, oamenii plângându-se că s-au ales cu parbrizele sparte la maşini după ce au tranzitat acest tronson de drum.

Vizualizări: 1,192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: