Val de pensionări la CE Oltenia

Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, susține că a fost un val de dosare de pensionare depuse în ultimele săptămâni de salariații Complexului Energetic Oltenia.

"În această perioadă, vor ieși foarte mulți colegi de-ai noștri la pensie, care și-au depus dosarele pe parcursul verii. Deja au început să vină foarte multe decizii", a spus Gabriel Căldărușe.

Este vorba de salariații care au împlinit 52 de ani și au vrut să se pensioneze pe vechea lege, care a fost în vigoare până la 1 septembrie. În acest context, liderul SMEO crede că nu se va pune prea curând problema plecării salariaților care au contracte pe perioadă determinată, al căror număr depășește 1.800.  "Toți salariații au contractele prelungite pe 6 luni, începând cu luna octombrie. Este imperios în aceste 6 luni ca administrația, până la urmă, să le facă acești salariați contracte pe perioadă nedeterminată. Va fi o necesitate", susține liderul sindical.

Căldărușe crede că vorbim de sute de pensionări la CE Oltenia, în următoarele săptămâni. "Deja au început să vină foarte multe decizii și chiar și cu acești salariați există probleme destul de mare în funcționarea acestei companii, fără acești angajați nu s-ar putea lucra. Nu știu exact câți angajați vor ieși la pensie, cam câteva sute”, a precizat liderul SMEO. (M.M.)

Vizualizări: 2,386

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: