Un luptător gorjean a devenit campion naţional la U 23
Luptătorul Alexandru Beşliu este noul campion naţional de lupte la categoria de vârstă Under 23 de ani. Acesta are dublă legitimare la CSM Târgu Jiu şi CS Pandurii şi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria 97 de kilograme.
Luptătorul gorjean Alexandru Beşliu a câştigat medalia de aur la categoria 97 de kg şi este noul campion naţional de seniori, la Undre 23. Acesta a intrat pe saltea în cadrul Finalei Campionatului Național Individual Seniori U23, competiție care s-a desfăşurat în perioada 30 iulie – 1 august, în Sala Ioan Kunst Ghermănescu din Lugoj.
Sportivul cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, antrenat de Mădălin Gorjeanu şi Ştefan Tănase, şi-a dominat de o manieră categorică adversarii de la categoria 97 de kg. Drept dovadă stă faptul că s-a impus în toate cele 4 meciuri prin superioritate tehnică. Sportivul gorjean, aflat într-o formă fizică foarte bună va reveni rapid la antrenamente pentru că, la finalul lunii, urmează o altă competiţie importantă, de la care vrea să se întoarcă cu medalii, Campionatul Național de Lupte pe Plajă. „Sunt foarte mulțumit de rezultatul obţinut, am reuşit să îmi îndeplinesc obiectivul. Am reuşit să câştig aurul, exact ceea ce mi-am propus când am plecat de acasă. Sper ca pe viitor să merg pe acelaşi drum şi să îmi păstrez locul pe podium”, a spus după această competiţie Alex Beşliu.
La aceeaşi competiţie sportivul gorjean Andrei Fulger, de la CSS Târgu Jiu, antrenat de profesorul Rareş Voicescu, a obţinut o medalie de bronz la categoria 57 de kilograme.
Din păcate, în ultimul moment, din motive medicale, celălalt luptător legitimat la CSM Târgu Jiu şi CS Pandurii, Eduard Popescu, nu a făcut deplasarea la Lugoj.