Huseyin el-Hassan are 8 ani și trăiește în Turcia, deși este sirian. S-a mutat cu tot cu familia din Alep, un oraș sirian distrus de război. Cei patru n-au apucat să-și ia cu ei mare lucru și abia reușesc să supraviețuiască în Kilis, orașul lor adoptiv.

În ciuda faptului că el și ai lui nu au mare lucru, Huseyin nu a stat pe gânduri când a văzut un câine lovit de mașină pe marginea drumului, în apropierea străzii unde locuiește. A fugit acasă, a sunat la poliție, apoi a luat o pătură și niște apă și s-a dus să stea cu cățelul lovit până când ajutorul va fi venit. O televiziune locală, TRT Haber, a filmat minutele în care băiețelul îmbrățișează câinele care agonizează, pe care în prealabil îl acoperise cu o pătură. La un moment dat, chiar își lipește fruntea de capul câinelui, părând să-i șoptească ceva.

Deși ajutorul a venit destul de repede și câinele a fost transferat de urgență la o clinică veterinară, animalul a murit la spital. Micul Huseyin a fost distrus la aflarea veștii. La scurt timp după ce povestea a devenit publică, primarul din Kilis l-a vizitat pe Huseyin și familia lui, i-a înapoiat pătura (cu care cățelul fusese dus la spital) și l-a decorat pe băiețel pentru bunătatea de care a dat dovadă.

Primarul Cuma Ozdemir a declarat pentru presă: ”Deși micul gest pe care Huseyin l-a făcut pentru acel câine poate părea lipsit de importanță pentru unii, eu cred că acest moment de generozitate venit din partea unui copil reprezintă tot ce are umanitatea mai prețios”.

Întorcându-ne la furia oarbă cu care unii dintre așa-zișii civilizați vestici resping chiar și ideea de refugiați, nu pot decât să mă întreb cât de mult și-ar dori orice țară din această lume un cetățean precum micul Huseyin, un copil suficient de bun și de matur încât să mângâie un câine aflat pe moarte.

Și tot așa, cu gândul la Huseyin, îmi amintesc și de o statistică interesantă din America: aproximativ jumătate dintre cele mai mari companii americane au fost fondate de refugiați sau de copii ai acestora. Noroc că noi n-avem, în România. Nici refugiați, nici mari companii, desigur.