Un candidat la primărie riscă să fie amendat de Poliția Locală
Candidatul Partidului Mișcarea Populară pentru Primăria municipiului Târgu Jiu, Marian Rotaru, riscă să fie sancționat de către Poliția Locală. Acesta s-ar fi apucat să facă o alee în fața unui bloc din Târgu Jiu, pe strada Teilor. Polițiștii locali s-au sesizat cu privire la acest lucru, iar Rotaru riscă să fie sancționat că nu a obținut autorizație de la primărie.
Rotaru spune că este vorba despre o alee făcută cu mulți ani în urmă, iar împreună cu locatarii blocului de acolo s-a apucat să repare. Au fost reparate și două capace de hidrant, conform acestuia. Rotaru a mai spus că oamenii au făcut zeci de sesizări, însă nu au fost luați în seamă.
”Nu știu dacă m-au amendat. Să facă ce vor. Este o alee veche și se vede că este doar refăcută de noi. Erau și două capace de hidrant rupte. Am dus doar materialele și o betonieră. Capacele le-am sudat. Aleea era pietruită, iar de zeci de ani s-a deteriorat. Am luat zece saci de ciment și aia a fost. Să se ducă domnul primar să vadă câte sunt fără autorizație. Oamenii au mai făcut cereri în acest sens, dar nu au fost luați în seamă. Asta nu e campanie electorală, e o bătaie de joc”, a afirmat Marian Rotaru.
Șeful Poliției Locale Târgu Jiu, Florin Băluță, spune că se fac cercetări în acest caz: ”Urmează ca persoanele care au fost la fața locului să se prezinte la Poliția Locală cu documentele pe care le au și vom vedea dacă s-au efectuat cu sau fără autorizație de funcționare. Dacă se vor constata nereguli, amenda pleacă de la 1000 de lei”, a spus Băluță.