UCB cere transparenţă la alocarea cifrei de şcolarizare
Zece universităţi de stat care formează consorţiul "Academica Plus” solicită "stabilirea unei metodologii transparente de alocare a cifrei de şcolarizare universităţilor de stat din România, având în vedere faptul că numărul locurilor bugetate la licenţă, masterat şi doctorat, repartizate fiecărei universităţi, este determinant pentru asigurarea resurselor financiare necesare bunei funcţionări în condiţiile respectării standardelor de calitate”.
Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu este, începând cu data de 8 octombrie, membră a Consorțiului universitar „Academica Plus”, cel mai mare consorțiu al universităților din România.
"Consorţiul «Academica Plus» face apel la toate universităţile din România să transforme anul universitar 2016-2017 într-unul dedicat recâştigării încrederii în mediul academic. Numai prin voinţa cadrelor didactice şi a studentilor putem reda spiritul academic universităţilor noastre, atât de necesar pentru o societate educată, o societate care apreciază valorile umane. E mai mult decât necesar să existe solidaritatea universitară în a reconstrui sistemul educaţional românesc, întemeindu-ne pe principiile integrităţii, competenţei, dăruirii şi diversităţii”, se mai arată în comunicatul citat.