Trofeul Mariei Apostol, recuperat de la Maria Loga după zece ani

Trofeul „Floarea din Grădină” al marii interprete de muzică folclorică, Maria Apostol, a ajuns într-un sfârşit unde îi este locul. El a fost depus ieri la Casa Memorială „Maria Apostol” din comuna Runcu, după ce timp de zece ani a fost deţinut de cântăreaţa Maria Loga care a acceptat cu greu să-l înapoieze.

Trofeul a fost câştigat de către Maria Apostol în anul 1973. Tatăl cântăreţei spune că a împrumutat trofeul, în urmă cu ani buni interpretei de muzică populară, Maria Loga, pentru ca aceasta să-l prezinte într-o emisiune televizată. Maria Loga nu a mai înapoiat trofeul familiei Apostol pe motiv că i-a fost încredinţat definitiv. „Tatăl Mariei Apostol mi-a dat trofeul şi a zis să am grijă de el. Nu mi l-am însuşit ilegal şi nu sunt în conflict cu fiul marii interprete de muzică populară aşa cum se vehiculează”, spune Maria Loga.

Trofeul a fost depus ieri la Casa Memorială „Maria Apostol” după ce în urmă cu trei zile, cântăreaţa Maria Loga a acceptat că nu-i aparţine. „Trofeul a fost dat de Maria Loga printr-un proces verbal de predare-primire. Condiţia acesteia a fost să menţionăm că trofeul a fost donat de către ea. Noi suntem bucuroşi că trofeul a ajuns acolo unde îi e locul şi mulţumim pe această cale realizatoarei de emisiuni a postului de televiziune Gorj TV, Aura Stoenescu, întrucât ne-a sprijinit pentru recuperarea lui”,  precizează Adi Câmpeanu, primarul comunei  Runcu.

Casa Memorială  „Maria Apostol” a fost inaugurată în luna septembrie a anului trecut.

Vizualizări: 1,508

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: