Târgu Jiu: O firmă lansează un proiect turistic de aproape 50 de milioane de lei
foto: Parcul va fi în spatele Hotelului Ramada
Wild Group, o companie deținută de antreprenorul Cristi Daniel Șerban, a scos la licitație un contract în valoare de 47 de milioane de lei pentru construcția unui Centru Expozițional Regional de Promovare a Diversității Acvatice în Târgu Jiu. Finanțarea proiectului este asigurată prin Fondul Tranziție Justă, în cadrul unui program european gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Compania Wild Group, cunoscută pentru administrarea restaurantului Dumbrava, a mai multor săli de evenimente și a hotelului Ramada din Târgu Jiu, se pregătește astfel să intre într-un nou domeniu de activitate.
Centrul va fi construit pe un teren din spatele hotelului Ramada, aflat în proprietatea companiei. Proiectul prevede realizarea unei clădiri cu subsol, parter și două etaje, având o suprafață construită de aproximativ 2.160 mp pe fiecare nivel. Construcția va găzdui spații variate, dedicate promovării biodiversității acvatice și activităților de relaxare și educație.
La subsol și parter, vizitatorii vor descoperi acvarii și biotopuri tematice, echipate cu vietăți marine și plante din diverse medii acvatice, într-o expoziție permanentă unică la nivel național. Etajul 1 va fi destinat expozițiilor tematice, realizate în colaborare cu muzee sau colecționari renumiți, iar etajul 2 va include spații de relaxare pentru adulți, zone de divertisment pentru copii, spații pentru proiecții tematice și magazine cu produse tradiționale și hand-made.
Clădirea va fi dotată cu facilități moderne, precum circuite distincte pentru vizitatori, grupuri sanitare adaptate pentru persoanele cu dizabilități, rampe de acces, un ascensor cu capacitate de opt persoane și două elevatoare cu șenile pentru scări. De asemenea, vor fi instalate un sistem fotovoltaic cu o capacitate totală de 400 kW, două stații de recirculare și tratare a aerului, precum și patru chillere cu o capacitate de 180 kW fiecare.
Partea tehnică a proiectului, care include realizarea și instalarea acvariilor, va fi gestionată de o firmă specializată. Durata estimată pentru finalizarea construcției este de 18 luni.
Proiectul este o premieră pentru Târgu Jiu, fiind o inițiativă menită să stimuleze turismul și să promoveze biodiversitatea într-un mod inovator și educativ.