Târgu Jiu: Bugetul de Zilele Oraşului, suplimentat de primărie
Încă o dată administraţia locală din Târgu Jiu s-a întins mai mult decât îi este plapuma, cheltuind mai mult decât a prevăzut iniţial pentru manifestările de Zilele Oraşului de anul acesta. Consilierii locali au avizat vineri suplimentarea bugetului iniţial cu aproape 30 de mii lei, asta în condiţiile în care spectacolul din ultima zi a fost sponsorizat în totalitate.
Directorul Direcţiei de Protecţie Socială, Teodora Ciobanu, a ataşat la proiectul de hotărâre o notă justificativă cu toate cheltuielile făcute cu prilejul manifestărilor şi cam atât. Iată cum explică primarul municipiului Târgu Jiu de ce a fost nevoie de această suplimentare. „Am venit cu o hotărâre de Consiliu Local pentru suplimentarea bugetului aprobat pentru Zilele Oraşului Târgu Jiu pentru că, la solicitarea cetăţenilor din municipiu, am fost obligaţi să suplimentăm, să încărcăm, să îmbogăţim programul dedicat evenimentului respectiv cu diferite alte evenimente şi s-a constatat încă o dată că suma practic alocată de Consiliul Local pentru acest eveniment este mică în comparaţie cu celelalte oraşe şi că este nevoie de o sumă mai mare pentru că noi, spre deosebire de alte oraşe, organizăm acest eveniment pe o perioadă de o săptămână şi cred că nu este o problemă în acest sens, lucru care s-a văzut şi din modul în care s-a aprobat în consiliu, cu o majoritate aproape toatală”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.
Conform notei justificative privind cheltuielile efectuate reise faptul că municipalitatea a plătit, printre altele, suma de 15.000 lei pentru spectacolul susţinut de Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului” şi Niculina Stoican şi alţi 37.000 lei i-a cheltuit pe materiale promoţionale. Complexul Energetic Oltenia a oferit o sponsorizare de 10.000 lei, folosită pentru plata fiecărui participant la Spectacolul de Tarafuri. Şi Artego a sponsorizat cu suma de 10.000 lei. Suma a fost folosită parţial pentru premierea a 8 copii.
Şi CEZ Vânzare a participat cu 4.430 lei, bani folosiţi pentru realizarea videoclipului „Happy în Târgu Jiu”, iar spectacolul de final de pe Insuliţă a fost sponsorizat în totalitate de Timişoreana şi Pepsi.
Zilele oraşului s-au suprapus în acest an cu campania electorală şi sute de pensionari au primit gratuit mici şi bere, fără a se preciza la acel moment din banii cui.