Suprafață nouă de joc în Sala Sporturilor pentru meciurile europene
Sala Sporturilor este pregătită în aceste zile pentru cele două meciuri europene din preliminariile Cupei EHF. După ce s-au montat noi corpuri de iluminat, conform standardelor europene, sala beneficiază și de o suprafață de joc specială pentru meciuri de handbal.
Sala Sporturilor va îndeplini, la ora meciurilor, condițiile impuse de o competiție europeană. Primăria Târgu Jiu a contactat specialiști pentru a monta corpuri de iluminat corespunzătoare pentru meciurile europene iar Federația de Handbal a trimis la Târgu Jiu o suprafață specială de joc, care va fi montată peste actuala suprafață, iar echipele vor avea ocazia vineri să o testeze la antrenamentele oficiale.
Sâmbătă și duminică au loc în Sala Sporturilor primele meciuri europene din istoria clubului primăriei. CSM Târgu Jiu va juca cu echipa suedeză HK Onnereds, câștigătoarea urmând să meargă mai departe, în grupele competiției.
Atât meciul tur cât și cel din retur se joacă la Târgu Jiu, în urma unei înțelegeri cu echipa din Suedia. Pe lângă noua instalație de iluminat a fost instalată în sală și o a doua tabelă de marcaj iar plasele din spatele porților au fost deja schimbate cu unele noi, de culoare neagră.
Vineri noaptea va fi montată și o nouă suprafață de joc care corespunde meciurilor de acest nivel european, cu un singur teren trasat, cel de handbal. „Ni s-a cerut să avem o anumită intensitate, anumiți lucși. Am reușit să facem acest lucru. Au fost mai multe cerințe pe care trebuie să le respectăm pentru a putea juca în cupele europene. Una dintre ele să fie plasele schimbate, plasele din spatele porților să fie de culoare neagră. O altă cerință, foarte importantă, este să fie montată o suprafață doar cu linii de handbal. La fel, cum vedeți în toate meciurile de cupe europene, suprafața acea albastră”, a explicat Dan Ilieș, șeful secției de handbal a CSM Târgu Jiu.
Noua suprafață de joc este modulară, putând fi ușor montată și demontată, urmând să fie demontată și luată de la Târgu Jiu după cele două jocuri. În plus, în sală vor apărea la ora jocului panouri publicitare led conform cerințelor europene.
Partidele Turului 3 preliminar al Cupei EHF sunt programate pe 18 și 19 noiembrie la Târgu Jiu.