Horoscop

Berbec: Luna prezentă în semnul vostru zodiacal nu vă dă stare. Sunteţi nerăbdător, dar şi foarte original şi creativ. Astăzi puteţi consolida nişte relaţii, inclusiv pe cea de cuplu, cu condiţia să fiţi sincer şi dispus să negociaţi poziţia fiecăruia într-un context dat. Din punct de vedere financiar, aveţi şansa unei redresări frumoase.

Taur: Luna în Berbec vă îndeamnă la autoevaluare. Mai ales dacă sunteţi dornic să vă creşteţi veniturile şi vă gândiţi la o strategie aducătoare de bani, acum e momentul să vă întăriţi încrederea în propriile forţe, prin conştientizarea punctelor forte şi acceptarea sau transformarea celor slabe. E posibil să luaţi decizia de a începe nişte studii.

Gemeni: Sunteţi ceva mai protejat astăzi de furtunile provocate de Luna în Berbec şi aspectele sale tensionate. Reuşiţi să vă păstraţi echilibrul, indiferent ce se întâmplă în jurul vostru. Atitudinea orientată către relaţii şi socializare vă ajută foarte mult să vă inspiraţi şi să găsiţi noi culoare de manifestare a talentelor voastre, cu sprijinul unor persoane discrete.

Rac: Experienţele inedite şi schimbările care pot apărea în sfera profesională vă pot face nerăbdător şi impulsiv, mai ales când simţi că nu aveţi situaţia sub control. Contaţi pe sprijinul prietenilor, al partenerului de viaţă şi cunoştinţelor. Se pare că în aceste zile sunteţi foarte bine susţinut şi chiar favorizat prin intermediul relaţiilor.

Leu: Viitorul poate lua întorsături neaşteptate sau visele şi aspiraţiile voastre capătă nuanţe noi. În orice caz, nişte veşti neaşteptate, nişte informaţii venite pe nepusă masă se pot constitui în schimbări de direcţie semnificative şi aducătoare de bucurie. Financiar şi profesional, bate fierul cât e cald! Adică acum!

Fecioară: Nu sunteţi scutit de schimbări în această perioadă. De fapt, simţiţi că ceva stă să se schimbe, că într-un fel sunteţi împins înainte şi nu mai puteţi sta pe loc. Schimbările pe care le-aţi tot amânat, acum încep să se producă. Surprizele de astăzi, mai ales de natură financiară, e posibil să vă destabilizeze, dar rămâneţi optimist.

Balanţă: O zi cu experienţe imprevizibile, amestecate, şi surprize de la partenerul de viaţă sau un asociat. Însă, dacă mizaţi mai mult pe creativitatea şi diplomaţia voastră, dacă sunteţi atent la cauzele din spatele reacţiilor celorlalţi, veţi înţelege mai mult şi veţi putea să vă poziţionaţi în mod sănătos în orice eventuală negociere sau dispută.

Scorpion: S-ar putea să aveţi sentimentul că lumea voastră se prăbuşeşte, pentru că cel puţin la locul de muncă, din nou pare să se schimbe totul. Şi totuşi, aveţi susţinere importantă în această perioadă, de la prieteni şi oameni cu care împărtăşiţi aceleaşi idei şi proiecte.

Săgetător: Nemulţumirile de ordin material pot ieşi la iveală astăzi, odată cu dorinţa de a cumpăra ceva sau de a vă face un moft costisitor. Cu sprijinul şi înţelepciunea partenerului de viaţă, această stare se diluează şi este înlocuită de noi strategii de lucru şi înaintare, adecvate împlinirii scopurilor voastre.

Capricorn: Stări schimbătoare, capricii exprimate plenar şi/sau surprize în mediul familial. În orice caz, ziua aceasta aduce destul de mult neastâmpăr, impulsivitate şi nerăbdare, de aceea e necesar să fiţi ponderat şi discret, iar dacă nu puteţi, măcar să nu vă învinovăţiţi. Pe de altă parte, această zi poate aduce inspiraţie şi idei progresiste.

Vărsător: Având în vedere că sunteţi predispus la agitaţie şi stres, din cauza agendei foarte încărcate, e foarte important să vă stabiliţi nişte paşi clari de urmat şi să-i respectaţi, dacă vreţi să obţineți rezultatele dorite. În plan personal, aveţi parte de experienţe frumoase şi de surprize plăcute de la copii sau de la persoana iubită.

Peşti: Astăzi sunteţi tentat să vă întindenţi mai mult decât vă este plapuma, în ceea ce priveşte banii şi cheltuirea lor. Prin urmare, fiţi precaut, protejaţi-vă resursele, staţi departe de cheltuieli impulsive şi inutile. De asemenea, fiţi gata să cereţi cât meritaţi pentru serviciile pe care le oferiţi. În relaţiile cu cei dragi se apropie nişte schimbări.

Vizualizări: 851

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: