Gorjenii din Padeș vor putea lua bani de la stat să-și cumpere sobe

Autoritățile din comuna gorjeană Padeș anunță că a fost depusă cererea pentru înscrierea localității în programul Rabla pentru sobe și odată ce va fi publicat anunțul de deschidere a sesiunii, localnicii vor putea depune documentele necesare pentru a obține fonduri ca să-și înlocuiască sobele vechi.
În comună, mulți oameni încă își încălzesc casele cu sobe vechi, iar acest sprijin îi va ajuta să își cumpere unele noi și mai eficiente din punct de vedere energetic. Programul este destinat zonelor rurale de sub munte.
„Dorim să vă informăm că Primăria Padeș a depus Cererea de înscriere în cadrul Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană, program cunoscut sub denumirea de Rabla pentru sobe. Astfel, după publicarea pe pagina de internet a AFM a anunțului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții de finanțare, cetățenii care îndeplinesc condițiile prevăzute în Ghidul de finanțare, se pot înscrie în aplicație pentru depunerea solicitării de finanțare”, a anunțat primarul din Padeș, Mihăiță Troacă.
Pe lista localităților care vor beneficia de acest program, se mai regăsesc Crasna, Mușetești, Baia de Fier, Polovragi, Runcu, Schela, Peștișani și Stănești.
Vizualizări: 563
Distribuie Trimite pe WhatsApp