Stare de urgență declarată într-un oraș din România
Comitetul local pentru situaţii de urgenţă al oraşului Simeria a declarat "starea de urgenţă" în localitate, după ce 21 de blocuri cu peste 1.800 de locatari au rămas fără apă de trei zile din cauza datoriilor de 320.000 de lei pe care le înregistrează la compania regională de apă ApaProd SA.
"Este o situaţie fără precedent. (...) Am convocat Comitetul local pentru situaţii de urgenţă şi începând cu data de 31 martie, ora 19,00, oraşul Simeria este în stare de urgenţă. De trei zile oamenii nu mai au apă deloc, nici măcar să se spele pe mâini sau pentru toaletă. Putem să ne confruntăm cu o situaţie foarte gravă, cu o răspândire a virusului SARS-CoV-2", a declarat vineri primarul localităţii, Iuliu Bedea.
Totodată, edilul local a arătat că o parte din agenţii economici care au rămas fără apă au fost nevoiţi să-şi oprească activitatea, prejudiciul estimat ridicându-se la peste 300.000 de lei.
În opinia sa, situaţia debranşărilor masive de la apa rece ar fi putut fi evitată dacă operatorul regional de apă ar fi înştiinţat autoritatea locală despre datoriile acumulate în timp.
Primarul a menţionat că a avut vineri dimineaţa o întâlnire cu conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi cu directorul ApaProd SA pentru a găsi o soluţie de deblocare a situaţiei de criză.
De asemenea, în cursul după-amiezii, la sediului Parcului de Afaceri Simeria, va avea loc o discuţie cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din oraş, pentru a se stabili următoarele acţiuni referitoare la recuperarea datoriilor.
Operatorul regional de apă ApaProd SA Deva a anunţat că va sista furnizarea apei reci la toţi consumatorii cu datorii mai vechi de 45 de zile, în zona Simeria fiind emise 500 de somaţii de acest fel.