Târgu Jiu: Mii de tichete de Paște
Mii de târgujieni vor beneficia de ajutor în pragul Sărbătorilor Pascale. Vor primi tichete din partea autorităților locale. Valoarea unui astfel de tichet este de 50 de lei. În acest an, au fost prinse în buget trei mii de tichete ce vor fi acordate înainte de Paște.
Documentele au putut fi depuse până la finalul lunii martie. „Acordăm tichete sociale de Paște. Avem prinse în buget trei mii de tichete. Valoarea unui tichet este de 50 de lei și se acordă acelor persoane sau familii care au venituri de până la 530 de lei pe membru de familie. Nu trebuie să aibă mașini mai noi de zece ani sau mai multe mașini ori teren mai mare de 1.000 de metri pătrați”, a spus Alina Toader, directorul Direcției de Protecție Socială Târgu Jiu.
În perioada 13-15 aprilie, târgujienii vor primi tichetele de Paște.
Tichete de Paște vor primi și rovinărenii care au depus documentele necesare până la sfârșitul lunii martie. Aici, valoarea unui tichet este de 60 de lei. familiile cu doi membri primesc un tichet, cele cu trei, patru sau cinci membri primesc două tichete, iar familiile care au peste cinci membri vor primi câte trei astfel de tichete.