Spitalul Județean caută cardiologi. Facilități!
Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu organizează un nou concurs în speranța că va mai reduce din deficitul de personal în Secția Cardiologie. A scos la concurs două posturi cu normă întreagă de medic specialist, specialitatea cardiologie la Secția Cardiologie, și încă un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an, în aceeași specialitate.
Candidații interesați pot depune dosarele până la data de 20 februarie. Proba scrisă va avea loc pe 28 februarie, cea practică, pe 5 martie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 7 martie.
Nu e pentru prima dată când unitatea medicală încearcă să angajeze cardiologi atât de necesari în spital. Oferă și facilități: se asigură cazare/transport; acordare spor pentru condiții de muncă în procent de 75% pentru timpul efectiv lucrat în USTACC; alocarea unui stimulent financiar în prima lună de la angajare în limita a două salarii minime brute pe țară conform sumelor aprobate de Ordonatorul principal de credite.