Şpaga, boala profesională a unor medici

Sunt oameni, deloc puţini, care trebuie să îşi întreţină familia dintr-un salariu de 1.200 de lei. Sunt medici, deloc puţini, care câştigă lunar între 15.000 şi 25.000 de lei, unii chiar mai mult. În aceste condiţii, este absolut inacceptabil faptul că încă mai avem medici care pretind şpagă. Medici care condiţionează actul medical de primirea şpăgii.

Viorel Radu Vrăcioiu este medic la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila” din Bucureşti. Procurorii DNA au fost sesizaţi de un pacient că i-a fost pretinsă o mită de 500 de lei. Omul era dispus să dea 200 de lei, dar medicul i-a spus că pentru banii ăştia nici nu deschide uşa la cabinet. Când câştigi 25.000 de lei pe lună, probabil că 200 de lei sunt banii de seminţe. Un om ca ăsta pur şi simplu nu îşi mai pune problema că pacientul este un om amărât, care din cei 500 de lei ar fi trebuit să trăiască două săptămâni.

Nu am nimic cu medicii care primesc atenţii. Ştiu că nu este normal, dar asta e, aşa au fost timpurile. Sunt însă revoltată pe medicii care pretind bani, care condiţionează actul medical. Asta era inacceptabil şi atunci când salariile în sistemul medical erau mici, dar acum pur şi simplu este imposibil de înţeles. Cred că astfel de medici nu mai au nimic uman în ei, nu mai văd decât bani, bani, bani în faţa ochilor. Culmea este că aceia care pretind şpagă nici măcar nu sunt cei mai buni medici.

Şpaga poate fi considerată o boală profesională în spitale şi nu doar medicii sunt de vină. Şi noi, pacienţii, care uneori insistăm să dăm. Ministerul Sănătăţii ar trebui să se implice mai mult pentru vindecarea acestei boli, să nu aştepte intervenţia procurorilor. Trebuie daţi exemplu medicii care refuză şpaga, trebuie prezentate opiniei publice multe exemple pozitive. Este nevoie de consilierea unor medici, pentru a scăpa de acest obicei. Ştiu că sună ciudat, dar de multe ori astfel de metode dau rezultate mai bune decât a pune un paznic la buzunarul fiecărui medic.

Mai ţineţi minte că acum 30 de ani, atenţia pentru poliţiştii de la rutieră era la ordinea zilei? Nu mai este aşa, de foarte mult timp. Sistemul se poate vindeca, dar Ministerul Sănătăţii, organizaţiile profesionale şi cele ale pacienţilor ar trebui să colaboreze pentru asta.

Vizualizări: 991

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: