SOLICITARE: Ciurel să fie tratat ca şi Gârjoabă

Fostul director din energie, Corneliu Gârjoabă, cere ca directorul general Laurenţiu Ciurel să fie tratat aşa cum a fost şi el. Gârjoabă  spune că a  avut contractul suspendat pentru un an şi două luni, argumentul deciziei fiind că este urmărit penal. Pentru că Laurenţiu Ciurel este urmărit penal în dosarul fostului ministru Dan Şova, Corneliu Gârjoabă crede că acesta ar trebui suspendat, dacă nu chiar demis. „Cer public suspendarea lui Laurenţiu Ciurel până la soluţionarea cauzei, unei hotărâri definitive şi irevocabile. Aşa cum pe mine m-a suspendat pentru că eram urmărit penal aşa să-l suspende şi pe el. Am stat un an şi două luni fără bani şi nici acum nu mi-au fost acordate drepturile din acea perioadă. Face mult rău companiei. Nu se poate să mai rămână în fruntea CE Oltenia. Nu ştiu de ce PSD îl mai ţine în braţe pe acest om care nu are suflet faţă de salariaţi“, a declarat Gârjoabă. (M.B.)

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: