Sinistraţii din Alunu cer bani de la CEO
Judecătoria Horezu a programat primele termene în procesele pe care o parte dintre sinistraţii din localitatea vâlceană Alunu le-au intentat Complexului Energetic Oltenia în vederea solicitării unor despăgubiri. Oamenii rămaşi fără case în urmă cu un an şi jumătate au fost abandonaţi de autorităţi, iar în primăvara acestui an s-au adresat instanţei pentru a cere despăgubiri de la „miniera” pe care o consideră vinovată de nenorocirile prin care trec de unii singuri.
„Miniera” este Cariera Berbeşti, care a aparţinut de Complexul Energetic Oltenia şi acum ţine de CET Govora, aflat în insolvenţă. O haldă de steril a alunecat peste casele oamenilor, iar acum, evident, cei rămaşi fără un adăpost deasupra capului încearcă să îşi găsească dreptate pe cale legală.
Fraţii Pantelimon şi Ioan Avram au depus plângere la instanţă în aceeaşi zi, la începutul lunii mai. Primul dintre ei are procesul programat să înceapă luni, în timp ce pentru celălalt judecata a început la mijlocul lunii trecute. Început este impropriu spus, pentru că primul termen a adus cu el şi prima amânare, judecătorii stabilind următorul termen pentru 5 decembrie, în ajun de Moş Nicolae. Amânarea a fost generată de faptul că una dintre instituţiile de stat date în judecată în acest proces nu a fost citată corect, de parcă ar fi fost şi greu de aflat adresa la care trebuia trimisă citaţia. Este vorba despre Agenţia Naţională de Resurse Minerale care, alături de CET Govora şi CE Oltenia, completează lista pârâţilor alături de Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Instituţia Prefectului din judeţul vecin.
Păgubiţii au chemat în judecată aceste instituţii pentru că le consideră vinovate de drama prin care trec de atâta timp. În momentul în care halda a luat-o la vale, oamenii au fost evacuaţi, iar autorităţile le-au dat asigurări că vor fi ajutaţi să îşi reconstruiască locuinţele, numai că după ce i-au văzut cu casele la pământ, nimeni dintre „şefi” nu a mai trecut pe la cei care, între timp, au devenit sinistraţi. Acum, aceştia au de aşteptat ani de zile pentru a spera la nişte despăgubiri în instanţă, acţiunile deschise fiind inspirate şi de procesele care au avut loc după ce gorjenii de la Seciurile au apelat tot la justiţie pentru ca „miniera” să fie trasă la răspundere din punct de vedere financiar.