Horoscop
Valabil pe 3 decembrie
Berbec: Aşteptaţi cu sufletul la gură un moment decisiv pentru viaţa sentimentală. Aveţi trac, ca înaintea primei întâlniri sau ca în ziua nunţii, pentru că aveţi senzaţia că ceea ce se petrece acum în inima voasatră are o conotaţie profundă, de destin.
Taur: Ceea ce porniţi azi are mari şanse să se transforme într-o reuşită de proporţii, cu atât mai mult că reuşiţi să îi atrageţi şi pe alţii în proiectul vostru. Nu irosiţi timp pe lucruri mărunte. Daţi startul unei acţiuni de anvergură în care să investiţi tot ce aveţi mai bun.
Gemeni: Exact lucrul către care arătaţi cea mai mare suspiciune poate fi cel mai norocos aspect al acestei zile, deci nu refuzaţi o şansă doar pentru că, momentan, nu vă inspiră încredere. Poate e o situaţie dificilă, la început, dar poate lua o turnură excelentă pe parcurs şi, dacă spuneţi nu acum, s-ar putea să regretaţi amarnic.
Rac: Ca să vă puteţi împlini visul pe care îl aveţi în minte ar mai fi nevoie de câteva informaţii în plus şi de ceva experienţă de viaţă. Cu alte cuvinte, trebuie să vă apucaţi de învăţat, pentru că viitorul va cere de la voi nişte deprinderi pe care doar vi le-aţi dorit înainte, dar nu aţi reuşit să le ataşaţi la bagajul de cunoştinţe.
Leu: Aveţi de făcut o mulţime de cheltuieli mici, care, adunate la un loc, formează o sumă mai mare, de aceea sunteţi nevoit să administraţi cu multă grijă sumele de care dispuneţi, ca să nu dezechilibraţi balanţa. Calculaţi de zece ori înainte de a decide să deschideţi portofelul, ca să nu depăşiţi limitele pe care vi le permiteţi.
Fecioară: Pregătiţi o călătorie ce va avea loc cândva în perioada următoare, dar plecarea respectivă implică o întreagă serie de sarcini premergătoare pe care nu le puteţi amâna. E nevoie de o planificare din timp pentru ca toate să meargă de minune.
Balanţă: Creativitatea şi inteligenţa îşi dau mâna de minune în planurile voastre. Aduceţi la lumină proiecte care vă oferă plăcere şi satisfacţie intelectuală. Deţineţi soluţiile cele mai bune, informaţiile cele mai solide şi vă face bucurie să vă ocupaţi de aceste proiecte.
Scorpion: Se apropie momentul în care trebuie să luaţi o hotărâre şi nu o mai puteţi amâna. Înainte de a spune ce aţi ales, ar fi bine să staţi un pic de vorbă cu voi înşivă, fără influenţe din afară, pentru că numai acolo, în adâncul inimii voastre, veţi găsi răspunsul optim la problema actuală.
Săgetător: Anturajul în care vă aflaţi vă ambiţionează să daţi tot ce aveţi mai bun, să nu aşteptaţi, să acţionaţi acum şi aici, pentru că acesta e momentul perfect pentru o iniţiativă de zile mari. Deţineţi toate resursele pentru a reuşi ce v-aţi propus şi aveţi mare noroc de un grup de colaboratori foarte buni.
Capricorn: Daţi dovadă de totală încredere faţă de planurile pe care le dezvoltaţi pas cu pas. Nu vă îndoiţi de direcţia în care mergeţi şi cu asemenea atitudine succesul nu e departe! Chiar dacă nu aţi ajuns încă acolo unde aţi visat, vorbiţi despre planul vostru ca şi cum ar fi deja împlinit şi scopul atins.
Vărsător: Sunteţi un colaborator de nădejde care sare cu plăcere în ajutorul celorlalţi ori de câte ori este solicitat. Dacă lumea apelează la voi e semn că vi se recunosc superioritatea, valoarea şi autoritatea în anumite domenii, şi nimeni nu vă contestă experienţa.
Peşti: E ciudat modul în care cei din jur vă completează, de parcă aceleaşi persoane au şi un efect stimulativ asupra voastră, dar şi de piedică. Veţi resimţi tot ce faceţi ca pe un pas înainte şi doi înapoi, dar poate e bine să mai fiţi tras şi de mânecă în avântul vostru, ca să nu greşiţi din prea mult entuziasm.