Recomandările specialiștilor pentru gorjenii care au porci de tăiat
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj le transmite gorjenilor care vor tăia porci în gospodării să efectueze examentul trichineloscopic, înainte de a proceda la prepararea și consumul cărnii de porc.
„Având în vedere sacrificarea unui număr mare de porci în această perioadă, rugăm consumatorii să se adreseze circumscripțiilor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor sau medicilor de liberă practică împuterniciți teritoriali, pentru efectuarea examenului“, arată DSVSA Gorj într-un comunicat.
Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar- veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave. Dacă porcul este bolnav, prin vânzarea necontrolată riscaţi să îmbolnăviţi alţi oameni sau alte animale, iar răspândirea bolilor la animale sau om se pedepseşte, conform legii.
În cazul în care proprietarul constată înainte de sacrificare apariția unor modificări ale stării de sănătate a animalului (inapetență, febră, pielea se înroșește, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă sangvinolentă, diaree abundent sangvinolentă etc.) va fi anunțat de urgență medicul de liberă practică împuternicit.
La fel va face și dacă, după sacrificare, va constata existența unor modificări ale organelor interne, și anume: splina mult mărită, de culoare roșie sau neagră, ficatul mult mărit, numeroase hemoragii (la nivelul limfonodulilor și seroaselor), acumulări de lichide în cavități etc. ,
“În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat. Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ”, avertizează DSVSA Gorj.
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea depistării trichinelozei este obligatorie. Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea costelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).
Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.
“Cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, numai din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar-veterinar, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că acestea provin din abatoare autorizate, unde este asigurată asistenţa sanitară-veterinară permanentă”, mai arată sursa citată.