Siguranța Rutieră în Gorj: Peste 1.200 de abateri constatate în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days

În perioada 16-22 septembrie 2024, polițiștii rutieri din Gorj au desfășurat acțiuni în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, inițiat de Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere. Scopul campaniei a fost conștientizarea participanților la trafic privind riscurile asociate nerespectării normelor rutiere și adoptarea unei conduite responsabile pe drumurile publice.

Pe durata campaniei, polițiștii gorjeni au constatat peste 1.200 de abateri de la legislația rutieră, dintre care 455 de conducători auto au fost sancționați pentru nerespectarea regimului de viteză. În plus, 23 de șoferi au fost surprinși folosind telefonul mobil în timp ce conduceau, iar doi au avut un comportament agresiv în trafic. De asemenea, polițiștii au aplicat sancțiuni și pietonilor, constatând 44 de încălcări ale regulilor de circulație.

În urma controalelor, au fost retrași din trafic 93 de șoferi care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți, inclusiv 42 pentru depășirea limitei de viteză și 8 care au fost depistați sub influența alcoolului, acestora suspendându-li-se dreptul de a conduce.

Polițiștii au identificat și numeroase vehicule nesigure, retrăgând 65 de certificate de înmatriculare până la remedierea problemelor tehnice.

Galerie foto




Vizualizări: 1,213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: