Ședinţă la CE Oltenia. Boza: Sunt paşi mari făcuţi în bine
O şedinţă cu directorii generali ai CFR Marfă, CFR Infrastructură şi Grup Feroviar Român (GFR) a avut loc vineri, 14 septembrie, la sediul principal al CE Oltenia. La discuţii au participat şi membrii Directoratului, dar şi Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei. „Sunt paşi mari făcuţi în bine”, a spus Sorin Boza, referitor la situaţia infrastructurii feroviare utilizată de navetele care transportă cărbunele companiei.
2018 este primul an în care cărbunele excavat în carierele CE Oltenia este transportat la termocentrale proprii de către doi operatori feroviari. Conducerea companiei energetice i-a convocat pe reprezentanţii societăţilor cu care a încheiat contracte pentru transportul cărbunelui pe calea ferată, în contextul în care se apropie sezonul rece, perioadă în care termocentralele vor trebui să lucreze la foc continuu pentru asigurarea energiei necesare acoperirii consumului de la nivelul ţării.
„Am considerat că e momentul să facem această primă întâlnire cu ambii transportatori, pentru că mai sunt două luni până la aplicabilitatea hotărârii de guvern privind stocurile de siguranţă. A fost o întâlnire în care şi noi, şi ei, şi Direcţia Minieră, Direcţia Energie, am pus pe masă toate cifrele şi toate valorile şi ne-am luat toate măsurile care trebuiesc ca la data de 15 noiembrie să fim în stocurile pe care le-am prevăzut”, a declarat Sorin Boza, directorul general al CE Oltenia.
În anii trecuţi au fost probleme în ceea ce priveşte transportul cărbunelui pe calea ferată. Reprezentanţii CE Oltenia spun că anul acesta au fost realizate o serie de investiţii în infrastructura feroviară din zona de sud a judeţului şi că trenurile care transportă lignit vor circula mai bine pe traseele care în trecut erau problematice. „Sunt paşi mari făcuţi în bine. Anul acesta, CFR Infrastructură a realizat o reparaţie parţială a liniei Borăscu - Dragoteşti, ceea ce a crescut viteza trenurilor noastre de la 25 km/h la 45 km/h anul acesta, ceea ce ne-a permis să cărăm cu zece trenuri, nu cu nouă”, a mai spus Boza.
Conform conducerii CE Oltenia, CFR Marfă transportă cărbunele pentru Termocentrala Turceni, cu preluare şi de la Cariera Husnicioara, iar GFR se ocupă de transportul cărbunelui necesar pentru alimentarea termocentralelor companiei din Dolj, respectiv Işalniţa şi Craiova II. Boza mai spune că CE Oltenia a încheiat contracte pe o perioadă de 1 an cu transportatorii pe „drumurile de fier”.