Secretarul de stat Marius Negru nu s-a decis câți bani să ceară la CEO

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Marius Negru, continuă judecata cu Complexul Energetic Oltenia, companie din conducerea căreia a făcut parte, ca membru în Directorat, însă trage de timp și nu transmite instanței care este valoarea despăgubirii pe care o solicită.


Negru a fost revocat urmare a accidentului de muncă din ianuarie 2023, de la Cariera Jilț, în care au murit trei salariați, a contestat, iar la ultimele termene de judecată i se cere să precizeze care este cuantumul despăgubirilor pe care le cere.

“Solutia pe scurt: Termen la 23.01.2024 pentru ca reclamantul să-si precizeze cuantumul despăgubirilor (prejudiciu) reprezentând echivalentul diferentei dintre drepturile bănesti/salarii primite după revocare si cele pe care le putea obtine în functia din care a fost revocat si să timbreze la valoarea acestuia”, a decis Tribunalul Gorj la termenul din 9 ianuarie.

Vizualizări: 1,929

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: