Scandal între frați. Voia să dea foc la casă

Polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie, în vârstă de 33 de ani, cu privire la faptul că fratele său ar fi sub influența băuturilor alcoolice, amenință că dă foc la casă și s-ar fi autoaccidentat. 

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce femeia se afla la locuința părinților săi din Prigoria, împreună cu frații săi, în vârstă de 37 și 32 de ani, ar fi fost lovită cu pumnul în zona în feței de bărbatul de 37 de ani, iar în acel moment ar fi intervenit celălalt frate, care i-a despărțit. 

Bărbatul în vârstă de 37 de ani, susține faptul că a fost agresat de fratele său, care l-ar fi lovit cu o secure în piciorul drept. 

Au fost întocmite formularele de evaluare a riscului, reieșind risc iminent și au fost emise două ordine de protecție provizorii față de cei doi bărbați. 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

Vizualizări: 1,573

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: