De 25 de ani deschide poarta pentru cei care vor să audă povestea Ecaterinei Teodoroiu, Eroina de la Jiu. Este deja o tradiţie ca faptele de vitejie ale Ecaterinei sau ale Cătălinei, aşa cum i se spunea, să fie prezentate vizitatorilor Casei Memoriale de membrii familiei. După ce această misiune a fost dusă la îndeplinit de sora Eroinei, Sabina, acum a venit rândul nepoatei să ducă amintirile mai departe.

Sabina Lupu supraveghează micuţa casă din Vădeni de mai bine de 25 de ani, unde se mai găseşte o parte din mobilă, câteva obiecte de îmbrăcăminte şi o şuviţă din părul acesteia. De asemenea, vizitatorii sunt primiţi cu braţele deschise şi cu amintiri transmise din generaţie în generaţie. „Este o tradiţie ca membrii familiei să se îngrijească în continuare de Casa Memorială. Noi când am donat casa cu această condiţie am dat-o în 1938”, spune Sabina Lupu. Nepoata Ecaterinei a aflat despre faptele Ecaterinei de la bunica sa, care deşi era mai mică îşi aducea aminte despre clipele petrecute în preajma sa. „Povestea ei o ştiu de la bunica mea, sora Ecaterinei Teodoroiu. Din câte îşi aducea ea aminte ne povestea. Spunea că de mică Lina era bărbătoasă, cu curaj. O luptătoare a fost de mică. De asemenea, bunica mea îşi mai amintea că aici, în curte era un dud şi ei îi plăcea foarte mult să câte la vioară, compunea poezii şi i-a plăcut foarte mult cartea”, afirmă la rândul său Sabina Lupu. De asemenea, nepoata Cătălinei mai menţionează că încă de când era în clasele primare eroina dorea să joace rolul lui Peneş Curcanul, dar învăţătorul nu i-a dat voie pentru că nu era băiat. „Şi bunica mea era tot curajoasă. Şi cred că şi ea avea curajul pe care l-ar fi făcut sora ei. Eu nu aş avea curajul acesta”, mai spune Sabina Lupu.

Tinerii nu vor să-şi cunoască istoria

În casa care ajunge la 200 de ani îşi regăseşte liniştea şi simte că este acasă.

„Eu pun suflet aici. Îmi e drag să vin în această casă pentru că aici s-a născut şi tatăl meu. Mă simt ca la mine acasă, de parcă ar fi casa mea pentru că ştiu că a fost cineva din sângele meu. Eu mă consider sânge din sângele Ecaterinei. Aici petrec şase zile pe săptămână, de la ora 9.00 la ora 17.00. Mă gândesc că aici a stat bunica mea şi pe eu aşa simt, că îmi aparţine”, mai adaugă Sabina Lupu. Deşi urmaşa Ecaterinei este dispusă să povestească tuturor despre Eroina de la Jiu, oamenii nu mai vor să mai asculte. Tinerii nu mai vor să îşi cunoască înaintaşii. „Vin oameni să viziteze. Mai mulţi din alte oraşe decât la noi, din Craiova, din Alba Iulia microbuze cu pensionari. Eu aş vrea să fie tot mai mulţi vizitatori. Tineretul de astăzi nu mai este dornic să cunoască urmele istoriei. Nu mai vin pentru că nici cadrele didactice nu mai organizează ieşiri în muzee. Nu îşi mai dau silinţa cum erau odată”, spune aceasta.

Părul Ecaterinei, la casa din Vădeni

Casa Memorială este formată din două încăperi. Într-o cameră era bucătăria, unde se gătea şi unde se găseşte acum patul original, în care s-a născut şi a şi dormit Cătălina. Aici se mai păstrează dulăpiorul de vase, lada în care îşi păstra ea hainele, masa de lemn rotundă unde mâncau copiii şi părinţii. În camera unde se dormea se mai găsesc tablouri cu aspecte din viaţa ei. „Ce mai aparţine eroinei este părul ei, pe care l-a tăiat după moartea fratelui pe câmpul de luptă, o cămaşă albă, o cămaşă militară, batiste şi fundele cu care îşi lega părul. Obiecte personale ale Ecaterinei se mai găsesc la Muzeul Judeţean Gorj şi la Muzeul din Bucureşti”, explică Sabine Lupu.