S-a urcat pe stâlp după o ceartă cu familia
Un târgujian de 28 de ani s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune, după o ceartă cu familia. La fața locului au mers polițiști, jandarmi și pompieri, iar la final tânărul s-a ales cu o amendă de 500 de lei.
Potrivit IPJ Gorj, în jurul orei 21.00, persoana în cauză a coborât din proprie inițiativă de pe stâlp, fiind transportată cu ambulanța la spital, pentru investigații medicale.
“Polițiștii au luat măsura sancționării acestuia cu amendă în cuantum de 500 lei conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Gorj.
La fața locului au acționat o patrulă mixtă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, formată din polițist și jandarm din cadrul IJJ Gorj, doi pompieri cu o autospecială ISU Gorj, echipată cu scară și doi lucrători cu un echipaj al ambulanței SAJ Gorj.