România, avertizată pentru emisia de gaze cu efect de seră
Comisia Europeană a anunţat joi că România şi alte nouă state membre au primit un aviz motivat referitor la netranspunerea în legislaţia lor naţională a directivei privind calitatea benzinei şi a motorinei.
Cele nouă state membre care au fost avertizate, alături de România, sunt Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Finlanda, Grecia, Letonia, Marea Britanie şi Spania.
Directiva prevede normele pentru calcularea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de carburanţi şi de alte forme de energie provenind din surse nebiologice. „Aceasta are ca scop realizarea unei reduceri cu cel puţin 6% a intensităţii emisiilor de gaze cu efect de seră generate de carburanţi şi de energia furnizată, până la sfârşitul anului 2020. Metoda de calcul are avantajul de a reduce sarcina administrativă atât pentru furnizori, cât şi pentru statele membre. Statele membre trebuiau să transpună în legislaţiile lor naţionale normele UE privind calcularea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de carburanţi până la 21 aprilie 2017”, se arată în comunicat.
Comisia a trimis deja statelor membre susmenţionate o scrisoare de punere în întârziere, în mai 2017. Dacă acestea nu iau măsuri în termen de două luni de la primirea avizului motivat, cazul poate fi trimis în faţa Curţii de Justiţie a UE. (A.A.)