Cârciumaru cere reluarea lucrărilor la centura Târgu Jiului

Senatorul de Gorj, Florin Cârciumaru, a explicat de ce a făcut o interpelare la adresa ministrului Transporturilor, cu privire la sistarea lucrărilor la centura municipiului Târgu Jiu. „Am discutat cu prioritate despre această investiţie, pentru că nu este bine să apară o întrerupere mai mare. Nu sunt probleme majore care să determine întreruperea lucrărilor”, a spus Cârciumaru. Întrebat dacă nu cumva lipsa banilor a determinat oprirea lucrării, Cârciumaru a spus: „Nu, constructorul motivează că nu are continuitate pe traseu din cauza unor probleme de cadastru, de proprietate. Nu ştiu care este substratul, dar trebuie să eliminăm orice problemă care poate stagna această lucrare. Este de datoria mea şi a celorlalţi parlamentari să insistăm”.

Lucrarea cu o valoare de 96 de milioane de lei ar fi trebuit finalizată în octombrie 2016.  (A.A.)

Vizualizări: 478

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: