Romanescu, declarație la poliție după fotografia suspectă de la alegeri

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, nu a lămurit ce avea pe bancheta mașinii sale, după ce în spațiul public a apărut o fotografie în care se poate observa ceva similar cu sacii în care au fost depozitate buletinele de vot după alegerile din 9 iunie. Într-o intervenție la Radio Infinit, el a condamnat pe cei care au bănuit că avea în mașină saci cu voturi, însă nu a clarificat ce avea în mașină. Mai mult, a confirmat că a dat declarații și la poliție. Între timp instanța a dispus punerea la dispoziție a imaginilor din zona stadionului, pentru a putea crea un fir al evenimentelor. 

Din fotografie pare că pe banchetă se afla un sac similar cu cele în care s-au păstrat buletinele de vot. Reamintim că sacii cu voturi erau depozitați la stadion, în tirurile directorului de la Transloc, Alin Ușurelu. 

Marcel Romanescu spune că numai un nebun poate crede așa ceva. Între timp, primarul a dat declarații la poliție, iar instanța a obligat primăria, la cererea lui Ionel Burtea, să pună la dispoziție toate înregistrările camerelor de supraveghere din acele zile pentru a clarifica subiectul.


Fotografia a devenit virală pe internet, ea apărând mai întâi într-un dosar depus la instanță de Ionel Burtea. În calitate de cetățean, acesta a formulat o sesizare la poliție și în instanță dorind să se clarifice situația.


”Este la două zile după vot, era marți sau miercuri, cred că pe data de 11, când aveam festivitățile pe stadionul municipal.  Am ajuns în fața stadionului, am intrat în stadion, iar la intrare mă aștepta dl Vătafu de la Teologic. Doar minți bolnave pot să-și imagineze că după ce au fost încheiate procesele verbale cu reprezentanții tuturor partidelor politice, inclusiv PNL….

(…) Am dat o declarație. Le voi pune la dispoziție tot ceea ce este nevoie ca să se edifice.

Este o nebunie totală”, a declarat Romanescu la Radio Infinit.


Reamintim că mai multe zile a fost un haos total, judecătorii căutând sacii cu voturi de la secția 6 din Târgu Jiu, pentru a fi renumărate. A fost singura secție renumărată în Târgu Jiu, partidele politice PSD, AUR și Partidul Verde opunându-se vehement cererii de renumărare. 

Ulterior, alegerile au fost validate deși procesele verbale arătau neconcordanțe în cifre. Între timp, procesele verbale au fost aranjate din pix și toate cifrele se leagă. Cu toate acestea, nimeni nu a susținut clarificarea acuzațiilor prin renumărarea voturilor din Târgu Jiu.

Galerie foto


Vizualizări: 4,510

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: