Robert Păiuși, primarul ”Batman”, pierde în fața contracandidatului AUR
Robert Păiuși, candidat din partea PSD la Primăria Stejari, a pierdut scaunul de primar obținut mandatul trecut.
Primarul ”Batman” a fost învins de Ion Budilică, candidat din partea AUR.
”Vă mulțumesc din suflet pentru încrederea și sprijinul acordat în această campanie dificilă și plină de provocări. Victoria obținută nu este doar a mea, ci a întregii comunități care a crezut în schimbare și în viitorul nostru comun.
A fost o luptă grea și strânsă, dar am demonstrat împreună că prin determinare, unitate și implicare, putem realiza lucruri mărețe. Votul vostru este o dovadă de încredere și responsabilitate pe care o voi onora cu toată dăruirea.
Împreună vom construi o comună mai bună, mai prosperă și mai frumosă pentru toți locuitorii săi. Voi lucra neobosit pentru a aduce îmbunătățirile necesare și pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor voastre.
Vă mulțumesc încă o dată pentru susținere și pentru că ați ales să fiți parte din această schimbare. Împreună vom face ca vocea fiecăruia să conteze și vom clădi un viitor de care să fim mândri.
Cu recunoștință, Budilică Ion!”, a transmis noul primar de la Stejari.
Și Păiuși a ținut să posteze un mesaj pe paginile de socializare: ”Eu și familia mea vă mulțumim pentru toată susținerea dumneavoastră, una peste alta am făcut o campanie frumoasă…!!! Vă iubesc !!!”.