Resursele rare care pot îmbogăți județul Gorj

Avem elemente cheie pentru reindustrializarea județului Gorj! Afirmația îi aparține fostului prefect al județului, Iulian Popescu. Acesta a subliniat că județul stă pe adevărate comori care nu sunt exploatate. A dat și câteva exemple: grafitul din Baia de Fier, apele termale sau gazele naturale.  

Zăcământul de grafit din comuna gorjeană Baia de Fier ar putea aduce sume uriașe de bani în județul Gorj. Și nu e singurul pilon pe care s-ar putea construi un județ mai puternic din punct de vedere economic. Uzina Mecanică din Bumbești-Jiu, descrisă acum ca „un muribund al economiei”, ar putea să devină un punct important pe harta economică a județului Gorj dacă s-ar investi mai mult în retehnologizare.

Iulian Popescu, acum candidat din partea PNL Gorj, la Senatul României, spune că aceste bogății ar trebui exploatate: “Sunt resurse unice pe care noi nu le înțelegem cât de importante și rare sunt. Zăcământul de grafit, singurul din țară, printre puținele două, trei din Europa. Evaluarea specialiștilor e la peste 160 de miliarde de euro. Avem UM Sadu, care acum e un muribund al economiei județului, care, cu o retehnologizare, poate să redevină un campion pentru județul Gorj. Avem în zona de sud facilități industriale majore, conectări la puteri instalate electrice și conexiuni mari de gaze naturale. Sunt elemente cheie când discutăm de reindustrializarea județului Gorj. Avem zăcăminte unice, care nu sunt puse deloc în valoare”.

Pe listă, Iulian Popescu a mai adăugat și apele termale sau antracitul care, odinioară, era transportat tocmai până în Marea Britanie din Schela, din județul Gorj. „Avem la Glogova metale rare. Nu știu câți oameni mai vorbesc despre ele. Avem antracitul de la Schela, care a fost prima mină care a livrat cărbune în afara României, în 1883, în Londra. Avem ape termale în Gorj, despre care nu știm și n-am vorbit multe. E o pungă conectată cu Herculane și vine până în centrul județului și la anumite adâncimi relevante, orice foraj dă de ape termale, ce pot fi folosite în sere. Gorjul poate să devină furnizorul de mâncare pentru tot sudul Olteniei. Trebuie oameni potriviți la locul potrivit care să nu se gândească doar la ei pe principiul Timpul trece, leafa merge”, a mai declarat Iulian Popescu, într-o emisiune la Gorj TV. 

Acesta a explicat cât de importante sunt alegerile parlamentare și de ce gorjenii ar trebui să iasă la vot duminică, 1 decembrie, când sunt programate acestea: „Cât de importante sunt aceste alegeri? Poate că sunt cele mai importante din acest an pentru că dintr-o perspectivă, pentru foarte mulți români care consideră că e o nefericită alegere pentru turul doi și nu se simt reprezentați și intrăm într-o polemică în care n-aș vrea să intrăm. Nu aveam destule certuri și războaie român cu român, îl mai avem și pe acesta. Prezintă două tabere radical diferite. Sau unii care nu înțeleg nici pe cine au votat. Cei mai mulți sunt cei care nu știu ce au votat. Pe lângă sărbătorirea României, trebuie să ne facem și această datorie civică, să mergem la vot. Alegerile parlamentare sunt, probabil, singurul mecanism prin care se poate contrabalansa ce se întâmplă la prezidențiale. Chiar dacă nu există un președinte care să poată aduna toți românii, Parlamentul poate să fie puterea care să balanseze ce se întâmplă la Cotroceni. Majoritatea parlamentară dă Guvernul, toate lucrurile pleacă de aici. Dar, conform Constituției, președintele e exact centrul de putere, care unește toate puterile statului român. E un far călăuzitor”, a mai precizat Iulian Popescu.

Iulian Popescu este de patru ani în politică, a venit din mediul privat, unde a pus bazele unei importante companii în IT și deschide lista PNL Gorj la Senat. 

Vizualizări: 1,096

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: