Discuție de patru ore despre problemele din zona Rânca

Instituția Prefectului Gorj a remis un comunicat de presă legat de o întâlnire de lucru din zona montană Rânca. Prefectura menționează că discuția la care a participat și prefectul Șerban Predescu a durat peste 4 ore, însă nu sunt menționați pașii următori penru soluționarea problemelor identificate.

Au participat și reprezentanți ai Asociației Corneșul Mare Rânca, reprezentantul ADIS, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, directorul Secției de Drumuri Naționale Gorj, directorul adjunct al OCPI, reprezentantul Obștii Banca Gilortul Novaci, primarii comunelor Baia de Fier și Polovragi, reprezentantul primăriei Novaci, precum și agenți economici activi în zonă.

Alte subiecte importante dezbătute au privit gestionarea câinilor fără stăpân în zona turistică Rânca, cadastrarea completă a terenurilor și construcțiilor din stațiune, cât și posibilitatea redeschiderii Transalpinei pentru sezonul primăvară-vară, în funcție de condițiile meteorologice. Este cunosut faptul că în Rânca s-a construit haotic, sunt zeci de maidanezi, iar infrastructura lasă de dorit.

Au fost prezentate și condițiile legale și pașii concreți pentru înființarea unui OMD funcțional, în conformitate cu noile reglementări naționale, dar și avantajele constituirii acesteia: accesarea fondurilor europene și guvernamentale destinate turismului, condiționată, începând cu 2026, de apartenența la un OMD.

Viitorul turismului în Rânca depinde de voință, colaborare și professionalism, transmite prefectul Șerban Predescu.

Vizualizări: 1,113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: