Suprafețe mari de teren din Gorj, la vânzare

Terenurile se vând foarte bine în județul Gorj, în special suprafețele mari. Cei care doresc să achiziționeze câteva hectare vor ca terenul să aibă deschide la un drum județean sau național și să poată fi racordat la utilități.

"S-au vândut foarte bine terenurile pe lunca Gilortului, unde se dezvoltă parcuri fotovoltaice. Și pe Calea Târgu-Jiului, dar și spre Cojani s-au vândut foarte bine. Vreau să vă spun că la Târgu-Carbunești ce a fost de vândut s-a cam vândut. De obicei se vând bine suprafețele mari. Acolo unde rămâne câte o bucată sau o parcelă nu prea se caută. Se caută suprafețe mari și pentru agricultură", a spus primarul din Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău.

În comunele din Gorj, terenurile se vând mai greu. De obicei se fac tranzacții în familii sau între consăteni.

"Noi avem cadastru în comună, dar vreau să vă spun că acest lucru nu a influențat în niciun fel vânzarea terenurilor. După cadastrare am observat că s-au făcut tranzacții între părinți și copii. Puțini vând bucățile de teren la sate", a spus primarul din comuna Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

Într-o altă comună din Gorj, Ciuperceni, cei care au dorit să facă un parc fotovoltaic au dat și zece mii de euro pe un hectar.

Vizualizări: 1,423

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: