Restricții de pandemie în două comune din Gorj
A crescut numărul cazurilor de Covid în localitățile gorjene Bustuchin (2,35 cazuri la mia de locuitori) și Vladimir (1,79). Comitetul pentru situații de urgență anunță restricțiile impuse în cele două comune:
1. Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00.
2. Se permite organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
3. Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
4. Se permite activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.
"Facem încă o dată apel la cetățeni să respecte regulile și recomandările făcute de autorități, pentru ca, împreună, să reușim diminuarea efectelor acestei pandemii", este apelul autorităților.