A pornit căldura la Motru
Vești bune pentru motreni. Au căldură și apă caldă în apartamente de la sfârșitul săptămânii trecute. Agentul termic este furnizat mai devreme decât anul trecut pentru că temperaturile au fost destul de scăzute zilele trecute. Primăria pregătește acum utilajele și materialul antiderapant pentru sezonul rece.
Primarul din Motru, Cosmin Morega, a anunțat că Uzina de Agent Termic a pornit deja căldura de sâmbătă în tot municipiul. “Prioritar pentru mine a fost să pornim UATAA și am reușit acest lucru sâmbătă, să avem agent termic și apă caldă la parametri normali”, a spus primarul, la Radio Infinit.
Motrenii se numără printre românii care plătesc cel mai puțin pentru factura la căldură.
În prezent, se fac ultimele pregătiri pentru ca iarna să nu ia autoritățile pe nepregătite. „Ne pregătim pentru sezonul rece cu material antiderapant și echipamentele necesare realizării deszăpezirii și grăbirea, urgentarea a unei porțiuni de lucrări din zona de mijloc având în vedere că se apropie cu pași repezi sezonul rece, ploile, și vremea nu va mai permite realizarea acestor lucrări în aceste zone”, a mai adăugat primarul din Motru, Cosmin Morega.