Reangajarea pensionarilor în minerit bagă zâzanie între salariați: E inadmisibil!

E forfotă mare în rândul minerilor și energeticienilor pe tema pensionarilor reangajați în cariere sau termocentrale. „Sunt subunități care au numai pensionari în conducere”, atrage atenția sindicalistul Manu Tomescu. 

Pe rețelele de socializare, subiectul a stârnit dezbateri aprinse. “Sunt subunități din C.E.Oltenia care au numai pensionari în structura de conducere, începând de la directori, până la șefii de secții și de ateliere! În opinia mea, așa ceva este inadmisibil, în contextul în care conducerea companiei face reduceri de costuri doar cu noi, cu personalul din producție!”, a transmis Manu Tomescu.

Sindicalistul vorbește chiar despre un precedent nociv pentru companie, dar știut de toată lumea dintotdeauna: „Eu am spus de mult timp că s-a creat un precedent nociv pentru companie, prin care clientela politică și PCR (pile, conoștințe, relații) au găsit o metodă prin care să își mărească veniturile, în timp ce nouă ne spun că nu mai sunt bani ca să ne plătească salariile!”, a mai spus acesta. 

„Si asta doar pentru ca oameni tac de frică. La Turceni, chiar sunt la greu, dar corb la corb nu scoate ochii”, e părerea unui alt salariat.

Oficialii companiei au declarat, de-a lungul ultimilor ani, că au chemat de acasă foști salariați, ieșiți la pensie, pentru că nu mai aveau oameni calificați în puncte cheie din termocentrale, în special. În zona Turceni, au fost zeci de pensionari reangajați din acest motiv.

Vizualizări: 2,019

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: