Raportul Corpului de control al premierului, pe masa acționarilor
Adunarea Generală a Acționarilor de la Complexul Energetic Oltenia va fi informată oficial în ședința din 16 septembrie cu privire la Raportul Corpului de control al premierului Viorica Dăncilă. Un raport care a constatat, printre altele, că unii membri ai Directoratului au fost selectați cu încălcarea legii. Este însă din ce în ce mai puțin probabil să se ajungă la revocarea Directoratului, câtă vreme partidul aceluiași premier Dăncilă a blocat demersurile celor de la ALDE în acest sens.
Corpul de control trimis de premierul Dăncilă după greva minerilor din luna ianuarie a acestui an a ajuns la concluzia că Sorin Boza a fost numit în Directoratul Complexului Energetic Oltenia cu încălcarea legii.
Raportul consemnează că numirea s-a făcut cu încălcarea legii, în sensul că Boza nu era pe lista scurtă, “candidatul neîndeplinind un criteriu obligatoriu pentru selecție” . “Cu toate acestea, fără să se țină cont de neîndeplinirea condiției obligatorii de selecție și fără ca Sorinel Gheorghe Boza să fie inclus pe lista scurtă cu propuneri pentru ocuparea poziției de membru al Directoratului - Divizia Strategie - Dezvoltare, membrii CS au aprobat numirea acestuia în funcție pentru o perioadă de 4 ani”, se arată în raport, unde se menționează că au fost încălcate prevederile legale.
În raport este publicată lista scurtă de două persoane, dar Sorin Boza a comentat în presă că a fost pe lista scurtă de trei persoane. Raportul aruncă dubii și cu privire la selectarea lui Ovidiu Bălăcescu și Dan Vasile în Directoratul companiei.
Nu doar administrația contestă cele scrise în raport, ci și sindicatele, pentru că în document sunt referiri la liderii sindicali angajați pe salarii mari în funcții de inspectori sociali. (R.S.)