PSD şi PNL caută noi candidaţi pentru Vladimir şi Drăguţeşti
Social-democraţii gorjenii se gândesc să iasă cu candidaţi noi la primăriile Vladimir şi Drăguţeşti, la alegerile parţiale, care, cel mai probabil, vor avea loc după parlamentare. Posturile de primar au fost lăsate libere de liberalii Vasile Moşoiu şi Ion Ianăşi, cărora le-au încetat mandatele ca urmare a problemelor cu legea.
În cele două localităţi, PSD a pierdut în favoarea liberalilor, mergând cu Gheorghe Butan la Drăguţeşti şi cu Marius Vijulan la Vladimir. Potrivit conducerii PSD Gorj, la nivelul celor două comune trebuie făcută o analiză foarte serioasă. „Avem în continuare în atenţie, în mod deosebit, comuna Vladimir şi Drăguţeşti. Aici vom avea şi alegeri. Aici e nevoie de o analiză serioasă, încât să ţinem cont de erorile pe care le-am făcut la alegerile locale din vară, când am pierdut. Nu trebuia să pierdem alegerile nici la Vladimir, nici la Drăguţeşti. În această perioadă ne axăm pe cele două localităţi”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj. Acesta nu a făcut, însă, nominalizări. „Vrem să găsim viitori primari pentru aceste două localităţi. Nu am stabilit candidaţii, dar vom merge cu candidatul care va avea şansele cele mai mari. Asta înseamnă o verificare la nivelul organizaţiilor locale”, a precizat Călinoiu. Înainte de alegerile parlamentare, pesediştii vor face schimbări la nivelul conducerii a zece organizaţii locale. „Mai avem cam 10 localităţi unde trebuie să intervenim la nivelul conducerilor, încât să avem stabilitate. Pot să spun că sunt deschise uşile pentru a primi noi membri de partid. Este vorba de organizaţiile unde am pierdut alegerile”, spune Călinoiu.
Nici liberalii nu au stabilit candidaţii la Drăguţeşti şi Vladimir, unde cel mai probabil nu vor mai intra în luptă cu Moşoiu şi Ianăşi.