Pesediştii vor anunţa lista la parlamentare la finalul lunii
Pesediştii gorjeni care vor să candideze la alegerile parlamentare, din toamnă, trebuie să-şi depună opţiunile la partid, cel mai târziu, până la sfârşitul lunii august. Aceştia vor trebui să completeze un formular tip de depunere a candidaturii. „În momentul actual suntem în faza de opţiuni, de propuneri. O să avem candidaţi şi o să găsim soluţiile cele mai bune, încât cei desemnaţi să fie susţinuţi de toţi membri de partid şi nu numai, ci şi de simpatizanţi şi de majoritatea electoratului gorjean. Oficial, nimeni nu şi-a depus candidatura pentru alegerile parlamentare. Avem timp până la sfârşitul lunii august să stabilim candidaturile”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj. Ion Călinoiu este printre cei care doresc un post de parlamentar, Ion Călinoiu speră să deschidă lista PSD la Senat. Social-democraţii au început deja pregătirile pentru campania electorală. „Fiecare membru PSD va şti ce are de făcut în această perioadă, încât la startul campaniei electorale să fim pregătiţi. Ne interesează, în această perioadă, să avem cât mai multe întâlniri cu cetăţenii, să vedem care sunt problemele”, a precizat Ion Călinoiu.