Profesorii cu pensii babane, trecuţi la plata cu ora
Profesorii cu pensii mari au găsit o portiţă de scăpare pentru a mai rămâne la catedră. Potrivit Legii 329/2009 angajaţii pensionari care lucrează la stat trebuiau să opteze pentru pensie sau pentru salariu, în cazul în care pensia lor depăşea salariul mediu pe economie, de 1.693 lei. Reducerea cheltuielilor de personal impusă prin legea ce interzice cumulul pensiei cu salariu i-a lăsat pe unii dintre dascăli la catedră, fiind retribuiţi în regim de plata cu ora.
În sistemul de învăţământ preuniversitar există doar o astfel de situaţie, la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, dat fiind faptul că pensiile cadrelor didactice sunt sub acest prag. „Deoarece există un deficit de cadre didactice în domeniu, arhitectul Ion Florescu, care este pensionar, a acceptat să îşi păstreze pensia şi să predea în sistemul de plata cu ora”, spune Camelia Bibere, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj. Cadre didactice pensionare mai predau încă la şcolile din judeţ, însă nu depăşesc suma de 1.600 lei. „În sistem mai sunt doar 34 de cadre didactice pensionare care predau la Grupul Şcolar Energetic, la Colegiul «George Coşbuc»” din Motru, la Liceul Teologic, la Şcoala «Ecaterina Teodoroiu» sau la Şcoala «Voievod Litovoi»”, mai adaugă Camelia Bibere. Deşi a lucrat ani de zile în învăţământ, fiind profesor, director la Liceul Nr. 2 şi chiar inspector, Luiza Popescu nu a ajuns la o pensie de 1.600 lei. Deoarece nu a întrunit condiţiile, aceasta a ales să rămână în sistem, la ora actuală fiind metodist la IŞJ Gorj. „Pensiile sunt mici faţă de munca prestată, de uzură şi pregătire. Mă deranjează când văd că alţii, care au o pregătire mai redusă au ieşit la pensie la 60 de ani cu un venit mai mare decât al meu”, declară Luiza Popescu.
Mischie a rămas la ore
În ceea ce priveşte Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB), aici se regăsesc doi profesori care, deşi au ieşit la pensie, au preferat să mai vină şi pe la cursuri, pentru a fi plătiţi la oră. Profesorii universitari Nicolae Mischie şi Ion Mocioi declară că nu au dorit să părăsească mediul academic, pentru a nu crea la nivelul universităţii un deficit de profesori. Până să răspundă la întrebări, Mischie s-a ofuscat foarte tare când a auzit motivul telefonului.„Am luat această decizie pentru că la nivelul universităţii există un deficit de profesori, de cadre didactice cu pregătire. Asta este legea, trebuie să o respectăm. Nici eu nu voiam să apară această lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul, dar consider că în acest caz toată lumea trebuie să facă eforturi”, declară Nicolae Mischie.
În scurt timp, UCB va opera şi reduceri de cheltuieli de personal cu 7%, reduceri ce vor afecta cel mai probabil personalul auxiliar şi nedidactic din instituţie. „Dacă în luna aprilie a anului trecut am redus cheltuielile cu 30%, măsură ce a afectat salariile profesorilor, acum trebuie să luăm o decizie pentru a stabili cum vom reduce cheltuielile cu încă 7%”, afirmă Liviu Neamţu, purtător de cuvânt în cadrul UCB.