Primarul Răgman, moşierul nr. 1 al Gorjului

Emil Răgman, primarul comunei Prigoria, deţine suprafeţe mari de teren în satele din apropiere, dar şi în comună. Primarul povesteşte că în numai 6 ani a reuşit să aibă în arendă o suprafaţă de teren pentru care primeşte subvenţii de peste patru miliarde de lei. Edilul din Prigoria nu se supără atunci când este numit „cioban” sau „oier” pentru că această meserie îi aduce venituri considerabile, pentru că are circa 480 de capete de ovine. Potrivit unor surse, primarul are în exploatare circa 500 de hectare de teren, chiar dacă declară mai puţin.

Emil Răgman, primarul comunei Prigoria, prosperă şi pe timp de criză. Veniturile pe care le înregistrează lunar nu se datorează funcţiei de primar pe care o ocupă de aproximativ 10 ani, ci numărului mare de oi pe care acesta le creşte şi le îngrijeşte. De aproximativ 5 ani s-a apucat de creşterea ovinelor şi a ajuns acum să aibă în gospodărie nici mai mult nici mai puţin de 480 de capete. Numai acestea i-au înmulţit veniturile primarului anul trecut cu aproximativ 4 miliarde de lei, bani proveniţi din subvenţii.

Pasionat de creşterea oilor

Primarul  s-a apucat de creşterea oilor din pasiune, fără a se gândi la vremea respectivă că ovinele pot fi şi o afacere profitabilă în zilele de astăzi. „Eu cresc oi de foarte mulţi ani. Am avut de când mă ştiu oi. În urmă cu mulţi ani, când m-am apucat eu de oierit, nu ştiam că se dau subvenţii sau bani. Am muncit din greu şi de aia am. Eu când nu sunt la serviciu, asta fac. Alţii stau cu mâinile în buzunar iar eu mă duc la cosit, încarc remorci întregi de fân, fac curat la animale. La început am avut puţine iar acum am 480 de capete de care trebuie să am grijă. Pe anul ăsta nu am luat subvenţii dar anul trecut am luat peste 4 miliarde de lei vechi pentru teren şi oi. Să ştiţi că nu este uşor iar pentru mine nu e o ruşine”, a declarat Emil Răgman.

80 de hectare, doar pentru oile lui

La un număr atât de mare de ovine, primarul a arendat şi teren pe măsură. El a ajuns să deţină cea mai mare suprafaţă de teren arendată care însumează aproximativ 80 de hectare, aproape un munte în opinia primarului. Chiar dacă este numit de cunoscuţi „cioban” sau „oier”, el nu se supără pentru că vorbele trec dar banii vin. „Să ştiţi că nu este terenul meu, cumpărat de mine. Eu l-am arendat că pentru atâtea oi am nevoie de pământ mult. Am luat un munte întreg, să vă spun aşa cam 80 de hectare, dar nu este mult pentru câte oi am eu. Consilierii primăriei, unii angajaţi, oamenii din comună îmi spun cioban, oier, dar nu mă interesează pentru că nu-mi este ruşine că am grijă de oi, asta e o muncă cinstită timp de câţiva ani de zile. Am muncit greu ca să ajung aici şi nu mă deranjează chiar deloc ce zic alţii dacă mie îmi este bine”.

Emil Răgman susţine că din banii câştigaţi din oierit nu şi-a cumpărat maşină ci utilaje agricole de care se foloseşte în activitatea pe care o desfăşoară atunci când nu este la primărie. „Să ştiţi că nu mi-am luat maşină sau case din banii câştigaţi de pe urma oilor ci tractoare, utilaje agricole, coase, greble, remorci, semănători, lucruri utile în orice gospodărie de care să mă folosesc în îngrijirea animalelor. Nu mi-am făcut averi ci doar o afacere profitabilă”.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: