Primarul din Dăneşti, trei inspectori şi un director, cercetaţi penal
Primarul comunei Dăneşti, trei inspectori şcolari şi un director de şcoală au fost cercetaţi penal după ce au semnat recepţia lucrărilor de reabilitare a unei unităţi de învăţământ. Ei au fost acuzaţi că au contribuit la sustragerea unei sume importante din banii alocaţi pentru reabilitarea şcolii. Acum aceştia îşi caută dreptatea în instanţă.
Licitaţia pentru reabilitarea Şcolii Generale din satul Barza, comuna Dăneşti a fost organizată în vara anului 2006. A câştigat o firma care a oferit un preţ de 99.000 de lei. Lucrările au fost finalizate la timp. Comisia de recepţie a lucrărilor a fost formată din primarul comunei, Emilian Rusu, trei inspectori şcolari şi directorul şcolii. Aceştia au semnat recepţia imediat după ce proiectantul a garantat că totul este în regulă. La scurt timp aceştia au dat cu subsemnatul la poliţie întrucât un expert a constatat faptul că au dispărut 1.100 de lei din suma alocată pentru această investiţie. Mai exact, reabilitarea şcolii a fost făcută cu mai puţin bani decât s-au alocat. Toţi membrii comisiei au fost amendaţi, fiecare cu câte 1.400 de lei. „Am fost la faţa locului am verificat dar nu-mi pot da eu seama dacă s-au folosit cantităţile de material necesare, la vedere totul era în regulă. Eu am semnat după ce a semnat specialistul, am crezut că el ştie dacă sunt bine realizate lucrările. Am primit o amendă de 1.400 de lei, dar am făcut contestaţie”, a precizat Ion Elena, inspector şcolar.
Emilian Rusu: „Eu am fost membru în această comisie”
Primarul comunei Dăneşti, Emilian Rusu, a contestat şi el amenda primită. „Lucrarea a fost executată de firma SC Gelaconstruct SRL, iar cei care au ţinut licitaţia a fost Inspectoratul Şcolar. Eu am fost numit membru în această comisie, nu am fost nici diriginte de şantier, nici persoană autorizată ca să urmăresc aceste lucrări ci numai am iscălit pentru a prelua ceea ce s-a executat iar dacă nu s-a pus tot ce era acolo trebuia să ştie dirigintele de şantier, cei care au fost implicaţi direct. Am fost cercetat, am primit o amendă dar am contestat-o pentru că nu cred că am greşit cu nimic eu nu am măsura să urmăresc lucrările”, a precizat Emilian Rusu, primarul comunei Dăneşti.
Urmează ca la sfârşitul acestei luni instanţa membrii comisiei de recepţie să afle răspunsul la contestaţii.